Home » Știință » O cercetătoare a identificat 13 galaxii pitice în jurul cărora se află găuri negre masive

O cercetătoare a identificat 13 galaxii pitice în jurul cărora se află găuri negre masive

O cercetătoare a identificat 13 galaxii pitice în jurul cărora se află găuri negre masive
Publicat: 25.01.2020
În mod obişnuit, găurile negre masive se află în centrul galaxiilor.

Amy Reines, astrofiziciană a a Universităţii Montana, a studiat 111 galaxii pitice şi a descoperit 13 astfel de galaxii neobişnuite, mai exact, găurile lor negre se aflau la periferia acestora, ceea ce intră în contradicţie cu observaţiile realizate asupra galaxiilor, notează Phys.

„Toate găurile negre pe care le găsisem înainte se aflau în centrul galaxiilor”, explică dr. Reines. „Acestea se aflau la periferie. Am fost uimită când am văzut asta”, mai adaugă aceasta.

Studiile efectuate de-a lungul timpului au relevat faptul că există două tipologii importante de găuri negre: cele pe care le-am putea considera mici şi care se formează din caolapsului unei stele care are au aproxiamtiv 10 mase solare şi găurile negre supermasive, acestea pot fi identificate în centrul galaxiilor, pot avea câteva miliarde de mase solare şi e neclar modul în care s-au format.

Deşi descoperirea acestor galaxii este cu siguranţă un eveniment important, nu ne aflăm neapărat în faţa unei surprize. Mai exact, această descoperire confirmă modelele evoluţiei galactice propuse de către Jillian Bellovary, cercetătoare a Muzeului de Istorie Naturală din New York. Aceste modele indică faptul că, în cazul galaxiilor pitice, găruile negre nu coincid neapărat cu centrul galactic şi asta datorită deplasării prin spaţiu.

Amy Reines este o cercetătoare specializată în galaxiile pitice, dedicându-şi utima decadă identificării găurilor negre şi formării noilor stele în cazul galaxiilor pitice.„Există o mulţime de oportunităţi pentru a face noi descoperiri, deoarece studierea găurilor negre din galaxiile pitice este un domeniu nou […] Oamenii sunt cu siguranţă captivaţi de către găurile negre. Sunt obiecte misterioase şi fascinante”, explică aceasta.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice